Padure

Padurea mi s-a parut aproape tot timpul un loc cu o atmosfera sinistra. Chiar si azi, cand padurile sunt in mare parte imblanzite si supuse vointei si nevoilor omenesti, au ceva infricosator in ele. Poate e o fantoma mentala din trecutul nostru primitiv, sau poate e vorba de fiorul rece pe care il simti imediat ce ai trecut de granita imaginara care da nastere padurii, lumina timida dintre copaci si felul in care fiecare lucru se intampla peste alt lucru si ramane asa.

Asta am incercat sa transmit cu poza asta,  cred ca era inca mult loc de mai bine, dar ca de obicei, m-as bucura de niste pareri.

Anunțuri

Din ceata…

Si poate ma intorc usor din ceata si incerc sa vad ceva prin noape. Nu pot promite nimic acum cum nimeni nu poate promite de fapt nimic nici o data, pentru ca in fond, ce stim? Ce poate fi sigur e, ca sigur nu poate fi nimic nici o data si putem doar naviga, eventual pluti usor prin noapte, prin ceata, din val in val si din luminita in luminita pana ce vom da intr-o zi de o lumina mai mare sau de atata ceata si atat de deasa incat intreaga noastra fiinta se va dizolva in ea si vom deveni materie care sa intunece si sa ingreuneze viziunea celor care vin dupa noi, tot prin ceata. Daca cu asta v-am bagat in, ce altceva decat, ceata, va las cu si mai multa ceata…Enjoy!