35 mm

    Fotografia digitala are multe avantaje dpdv obiectiv vorbind si e clar ca a venit ca sa ramana si ca va fi interesant de urmarit unde o sa se indrepte in transformarea sa continua. Exista insa nu de mult o alta cultura de masă în ce privește fotografia, o cultură care acum a ajuns un hobby de nișă cu perspective incerte dar fără îndoială la fel de interesant de urmărit. Natural, vorbesc despre filmul de 35 mm, și nu are rost să încerc să încep să intru în discuția despre diferențe/avantaje/dezavantaje pentru simplul fapt că în ce privește discuțiile e aceea care stă mereu în fundul clasei, cu privire pierdută și senină, cu gura întredeschisă și salivă scurgâdu-i-se sinuous din vârful buzelor în timp ce se leagănă și geme blajin, pe scurt, e o discuție idioată.

 

    Astea fiind zise, filmul este distractiv, și aparate bune și pasionante care cu un pic de grijă și ulei se rezolvă frumușel se găsesc ușor și relativ ieftin. În plus filmul este și subiectul fenomenului cutiei de sub bradul de craciun, de la muncă până la rezultate trece timp în care anticipația și suspansul cresc, și automat și satisfacția potențială. Din păcate fenomenul crăciunului se extinde și la costurile asociate care pot depăși pe o lună lejer cadourile, bunicilor de exemplu.

    Vă las în continuare, undeva la granița dintre lomografie și fotografia de stradă seriosă, cu o serie de fotografii trase pe film, cu un aparat resuscitat și care mai are nevoie de un pic de grijă și ulei.

 


O serie

   Vag inrudite intre ele, sunt cateva poze pe care le-am strans in ultima luna printre alte activitati mai serioase. Revin astfel cu ele la un ritm de postare care sa arate macar a ceva pe jumatate viu si cu aceasta ocazie am schimbat si look-ul blogului, ma bucur de orice fel de feed-back asa ca nu ezitati.

   Ok, prima poza, pentru ca imi place cel mai mult, e ceea ce presimt eu ca va constitui punctul din care pot spune ca a inceput era alb/negru pt. mine. Am evitat pana acum imaginile de acest tip ptentru ca de prea multe ori, fotograf amator fiind, pozezi o floare, o faci alb-negru si ii zici arta, nu inainte, normal, de a ii adauga un watermark, in comic sans daca e posibil. Asa ca am evitat intreg cliseul alb negru ca pe un caine ciumat, insa adevarul este ca a devenit cliseu dintr-un motiv intemeiat, pentru ca arata bine, si are impact, totul e in moderatie si sper sa o stapanesc si pe aceea in viitor.

   Urmatoarele doua poze sunt un pic supra-procesate pentru gustul meu, insa nu o sa ma mai apuc de ele, asa incat, cu umile scuze, le prezint aici, seamana intr-un fel cu o mancare in care ai scapat prea multa sare, si pentru care singura solutie e sa o iei de la capat, poate pe viitor, o sa ma intorc la ele, poate nu, oricum, nu sunt foarte rasarite in primul rand.

Duminica, prin piata Matei. In apararea consiliului local, era totusi dupa TIFF.