Poza cu femeie in pasaj

Anunțuri

Stop!

Craciun, craciun, da parca de la o vreme devine un pic cam mult, la fel ca o dimineata dupa un chef mare cand vezi sticlele pe jumatate goale, unele chiar rasturnate si prelinse, sau resturi de salatini si pungi de chispuri si parca nu mai ai asa la suflet perioada respectiva. Acum ca a trecut sarbatoarea apropierii sufletesti si a bradului impodobit am ramas cu sarmale care nu mai ajung chiar la toti, filme rasuflate de familie date la amiaza si cu timp liber pe care parca nu ai vrea chiar sa-l umpli cu vreo forma de munca dar si celelalte activitati le-ai cam epuizat si la filmele de familie nu e sanatos sa te uiti(iubiti-va mintea). Asa ca hai sa luam o pauza si sa ne intoarcem la ale noastre, uite o lucrare buna, originara din Sibiu si cred ca e a unui artist autohton:

 

 

Si acum tocmai ati citit postul cu numarul 100 de pe blog. Ce inseamna asta? Pai posturile de pe blog sunt intr-un numar rotund, pana maine, hehe!


Street Art/Graffiti sau cum am speriat lighioana

Street art-ul e graffiti in mare parte, dar graffitiul nu e tot street art. E ceva minunat in timpurile in care traim sa ai la dispozitie arta efectiv pe toate strazile si pe toate gardurile. Ma contraziceti? Nu ma credeti? Pai uitati-va mai atent la lumea pe langa care treceti in fiecare zi, la zidurile dosite in locuri intunecate, sau spatiile greu accesibile la inaltimi sau in locuri inguste. Fiti mai atenti cand treceti pe langa o pata de culoare aruncata aparent aleator pe vreun gard, in vreun gang, pe vreun zid proaspat vopsit, pe un trotuar, pe vreun stalp o banca un copac o masina sau oriunde v-ar putea purta imaginatia si probabil si un pic mai departe. Si acum ca ati descoperit o lume noua, o lume undeva la periferia celei in care traiati pana acum, aruncati dupa granitele memoriei 90% din ce ati vazut, toate acele obscenitati, jumatati de desene in totalitate prost facute si urari prost adresate si irelevant recepionate. Uitati ca gica o iubeste pe maricica si ca cineva a incercat sa desenze un ceva si nici aia nu i-a iesit. Si ramaneti cu un lucru cu adevarat deosebit, arta pura, expresia unor idei si a unor sentimente si senzatii proaspete, care s-au intamplat ieri si pe care le reseimtim azi si le vedem pe panza care e orasul. Cand sunt date la o parte cladirle cu paza la intrare si bilete scumpe si ramele aurii si toata asteptarea si brandingul de acel fel subtil si insidios, ramai doar tu cu opera curata si poti accepta si indragi mesajul care reuseste sa ajunga la tine intr-o astfel de intimitate.

 


WOW!

Despre Exit through the Gift Shop

– poate contine ceva spoilere, dar fiind un documentar, chiar credeti ca conteza? Cititi ca nu am scris degeaba

Nu obisnuiesc sa fac posturi off-topic prea multe (fara fotografii) dar WOW!!! Am terminat de vazut filmul si cu asta am ramas intiparit in faldurile creierului meu deosebit. Inca nu stiu foarte bine ce sa cred si poate ca ar trebui sa las sa sa se aseje putin vartejul de sentimente care m-a cuprins. Pe de alta parte poate nu o sa mai pot captura momentul in scris daca o fac, si in fond, despre asta e vorba. Ce ma frapeaza e ca filmul e trecut ca si comedie. Mie mi se pare o tragedie de magnitudinea celor de pe vremurile in care se inventau capetele de coloana. Ce am inteles eu din el (se poate sa fiu total pe langa, desi nu cred) e ca e povestea unui om, a carui viata se desfasoara paralel cu lumea reala, intr-un fel de fantezie bizara pe care o traieste cu tot sufletul. Problema, si aspectul care transforma povestea asta intr-o tragedie nu e neaparat ca traieste in alta lume, ci ca prin asta reuseste. Si reuseste intr-un mod extraordinar, e drept, nu din proprile puteri ci printr-o pasiune bazata pe idei fara substanta care ii atrage niste simpatii puternice. Si de aici totul e un bulgare de zapada.

Arta. Arta e tema centrala a filmului si mai mult decat atat felul in care se masoara valoarea in arta. Si definitia artei, ce face o suma de obiecte si nuante de lumina sa fie atractive, sa ne vorbeasca si sa ne trezeasca sentimente si trairi si cat din cea ce consideram in ziua de azi arta e o impostura, un lup pe care daca il dichisesti destul si il aranjezi indeajuns si il faci sa semene cu o oaie lumea chiar o sa creada ca e o oaie. Rezolvarea e simpla la problema asta. Gandeste-te asa, daca ai fi singur pe o insula, cu cateva tablouri, sau sculpturi sau orice ar mai putea trece drept arta, pe care dintre ele le-ai pastra si pe care le-ai utiliza altfel pentru a-ti usura traiul? Inchei acum pentru ca asta nu e un blog din ala plictisitor cu mult text despre nimic in fond, dar nu inainte sa notez ca observ un sentiment usor de scarba, un gust de fiere in gura. Ce trist e ca e de ajuns ca 3 oameni sa zica un lucru ca al patrulea sa se apuce sa-l ia de bun si sa bata campii cu el. Uitati-va la film, merita, si vreau sa vad voi ce a-ti inteles din el, deci commenturi.


Pe Dunare

Nu se vede frumosul fluviu aici, dar sa fiti siguri ca era acolo, de fapt un mic canal al Dunarii (nu stiu de ce au mai avut nevoie si de un canal) dar se pune si asta, nu? Tot aceasi apa e. Oricum, personjul asta trist isi arata mesajul raului, asta e important si sa stiti ca vor urma si imagini mai impresionante de cum o sa ajung sa le inviu un pic culorile.